Sumatra(Indonezia dec 2022)

Sumatra

Pentru luna decembrie, cu ocazia concediului clasic de sfârșit de an pe care Tracy îl are la dispoziție, am pus la cale o vizita in Indonezia, mai exact in a doua insula ca marime după Borneo și anume Sumatra.
Planul inițial fiind un pic prea tras de urechi, hoinăreala prin sate izolate fiind aproape imposibila cu moto scuterul închiriat, acestuia neplacandu-i drumurile neasfaltate, am rămas cu trei obiective mari și late – Localitatea Berastagi, magnificul lac Toba si Bukit Lawang – un sat turistic cunoscut turiștilor pentru mini plimbările în căutarea urangutanilor.
De aterizat am aterizat pe aeroportul din Medan, cel mai mare oraș de pe insula. In aeroport a fost cât pe ce sa intru in bucluc atunci când am incercat sa fac câteva poze in zona de verificări pașapoarte(fiind surprins că și acesta parca arată mai bine ca al nostru Otopeni).
Într-un final, după o așteptare de o jumătate de oră și o urecheare verbală, am fost lăsat să trec fara alte inconveniente. Medan, din păcate nu prea strălucește cu nimic, fiind un oraș aglomerat, dar fad. Din motive care mă depășesc am fost confundat cu Levandovski inca de la sosirea pe aeroport, totul culminând cu doua grupuri de puștani ce au ajuns să strige după subsemnatul pe strada. A fost cât pe ce sa intru in rol și să încep să dau autografe,
Neavând altceva de făcut, in dimineața următoare am ridicat motoreta, ne-am împachetat bagajul cat de bine am putut și am luat-o încetișor catre ieșirea din oraș, cu destinația Berestagi. In lipsa de antrenament soferesc asiatic, trebuie sa recunosc că mi-a luat un pic până să mă reobisnuiesc cu traficul indonezian, unde regulile sunt opționale, unde lumea nu se asigura, unde te trezești cu vehicule venind din sens opus, precum și cu alți participanți la trafic constând în diverse lighioane cu doua sau patru picioare.
După trei ore de ambuteiaje am ajuns in Berastagi unde, după formalitățile de cazare , ne-am îndreptat către centrul orașului pentru a ne potoli mereata foame accentuată de faptul că am cam sărit peste micul dejun.
Mâncarea tradițională în Indonezia poarta denumirea de “Nasi padang”. Aceasta se întâlnește la tot pasul și constă în diverse componente culinare puse în farfurii, cratite și diverse recipiente, expuse într-o vitrină la marginea drumului. Se pot găsi diverse sortimente de peste, pui, vita, oua fierte, omleta, tofu, tempeh, curry de jackfruit, sambal(un sos pe baza de ardei iute), precum și diverse vegetale fierte cu o grămadă de ardei iute. Una peste alta am ajuns la concluzia că bucătăria indoneziană este una dintre cele mai picante, ardeiul iute fiind prezent în mai toate mâncărurile, cu excepția dulciurilor.
Datorita originii vulcanice solut este fertil oferind din abundenta tot ceea ce acesta zona geografica poate oferi – vegetale de orice fel, cafea, cacao si cam toate fructele tropicale(cocos, banane, jackfruit, durian, mango, mandarine, avocado etc).

Ca un paradox, cu toate că Indonesia este o mare exportatoare de cafea și este consumata din abundenta și pe insula, este foarte greu de găsit o cafea buna. Am ajuns la concluzia că le lipsesc cunoștințele necesare prajirii acesteia și mai ales a depozitarii in condiții optime după prăjire, pentru păstrarea aromei. Concluzia este că, daca sunteți un iubitor al acestei licori și va hotărâti sa vizitați acest colț ce lume suspendat în timp, ori nu beți, ori va aduceti de acasă.
Orășelul Breasting este cunoscut pentru vecinătatea vulcanului activ Sibayak pe vârful căruia se poate ajunge in aproximativ doua ore, precum si pentru multitudinea de ape termale ce izvorăsc in vecinătatea acestuia.
Un obiectiv tangențial ar fi vulcanul Sinabung aflat la aproximativ 40km distanta, ce a erupt ultima data in anul 2019. Cu aceasta ocazie am aflat despre un număr de decese ocazionate de ultimă erupție, in care victimele au fost arse de valul de căldură adus de vânt cale de 4-500 m din zona șuvoiului de lava. Până atunci, in propria ignoranță credeam că acesta distanta este mai mult decât sigura, dar se pare că realitatea are alta părere.
Printre altele ne-am reîntâlnit cu un elvețian pe nume Nicolas ce a închiriat motoreta de la aceeasi firma cu noi și cu care am făcut echipă pentru traseele din zona.
Împreună cu el am urcat vulcanul Sibayak și ne-am relaxat la coborâre in bazinele cu apa termala unde am fost atracția principală fiind actori principali in câteva sesiuni foto cu localnicii.
Din Berastagi ne-am îndreptat către lacul Toba, pe drum oprindu-ne sa admiram cascada Sipisopiso, a doua cea mai înaltă din Indonezia.
Fiind sezon ploios am avut parte și de câteva reprize de ploaie dar care, din fericire nu au durat foarte mult.
Lacul Toba are o poveste interesantă ce ar cam trebui predata la geografie/geologie in școală, dar despre care, până acum, am fost un ignorant total.
Lacul Toba s-a format in urmă cu aproximativ 74000 de ani, ca urmare a celei mai mari eruptii vulcanice o înregistrata vreodată si care a format cel mai mare crater vulcanic cunoscut cu o lungime de 80km și o lățime de 30km.
Acest mega vulcan a reușit să modifice clima într-o oarecare măsură cauzând dispariția unui important număr de specii.

In craterul imens s-a format un lac cu o adâncime ce pe alocuri depășește 500m, iar în mijlocul lacului a apărut o insulă cu o lungime de 40 km și o lățime de 20km ce a primit numele de Samosir.
Lacul se afla la o altitudine de aproximativ 950m, insula atinge in cel mai înalt punct aproape 1400m, similar cu înălțimea pereților vechiului crater.
Interesant este că după atâta timp vulcanul este inca activ, insula ridicandu-se puțin cu fiecare an. Unii oameni de știință estimează că acumularea de energie în „camera principala” favorabilă unei noi erupții va avea nevoie de câteva sute de mii de ani, așa că putem sta liniștiți.

Satul turistic și pitoresc de pe insula se numește Tuktuk, iar la acesta am ajuns cu un mic feribot ce a putut acomoda și motoreta din dotare. La feribot ne-am ciocnit iarăși de elvețianul Nicolas, acesta având aceeași destinație. Cultura specifica zonei este reprezentată de poporul Batak, cu o limbă total diferita de Bahasa indoneziană, o cultură ușor identificabila prin forma specifica a acoperișului caselor.

Este aproape incredibil cum atat de putina lume a auzit de aceasta minunata destinație. Am petrecut aici o săptămână alergand dintr-o parte în alta încercând să vedem cat mai multe și tot am lăsat câteva pentru viitor. Preturile sunt mai mult decât decente, oamenii primitori și cazari pentru toate gusturile și buzunarele.
Atmosfera este foarte relaxată , fara agitatia specifica zonelor turistice mai cunoscute. Se poate veni aici la relaxare, tratament, meditație, la orice dorește inima exploratorului. Daca nici acum nu v-am convins, zona mai este cunoscuta și pentru ciupercile cu efecte interesante ce se găsesc de cumpărat cam de peste tot.

După câteva zile de la sosirea în Tuktuk, nemaiprimind niciun răspuns de la tovarășul Nicolas, am cam început să mă îngrijorez sa nu i se fi întâmplat ceva. Am vrut să îi fac o vizita la hotel, dar am fost oprit de domnisoara Tracy căreia îi era teama sa nu fim considerați cine știe ce hărțuitori dubioși. Dupa 5 zile am primit și confirmarea bănuielii, stimabilul suferind un accident de motocicletă in care a reușit să își strice telefonul și să își fractureze clavicula in câteva locuri, trebuind să zboare de urgență înapoi în Elveția pentru intervenția chirurgicală.

După expirarea timpului alocat pentru Lacul Toba, fiind pe drumul spre satul Bukit Lawang, ne-am mai oprit inca 2 zile in Berastagi, am urcat iarăși vulcanul Sibayak și am vizitat satul fantoma de la poalele vulcanului Sinabung ce a fost evacuat la ultima erupție vulcanică și părăsit a rămas.

După un drum pitoresc de câteva ore peste dealuri și păduri tropicale, după o oprire de savurat durian pe marginea drumului, pe o ploicica sănătoasă, am ajuns in Bukit Lawang unde ne-am cazat la o pensiune pitoreasca pe marginea unui mic lac.
Aici am petrecut trecerea dintre ani, de pe 30 dec până pe 1 Ian, reușind performanta sa adorm inainde de începutul artificiilor ce au marcat trecerea a inca unui an.

Dupa cum am precizat la începutul povestirii, acest sat este cunoscut pentru plimbările prin jungla și observarea urangutanilor. Plimbările se fac numai însoțite de ghid, preturile fiind destul de piperate, cam indiferent cat de mare este grupul, prețul situandu-se in jurul echivalentului a 40 de dolari pentru o zi de plimbare. Cum cu jungla eram familiarizat, iar maimuțe am văzut suficiente, am preferat sa sarim peste aceasta experiență, limitandu-ne la o plimbare de explorare incognito și la vizitarea unei peșteri.

Timpul alocat excursiei apropiindu-se de sfârșit, pe 1 ianuarie ne-am împachetat si calare pe bolidul de 155 de centimetri cubi, am purces către Medan de unde, pe data de 2 Ianuarie am luat autobuzul cu aripi și am revenit în Kuala Lumpur.

Galeria foto se poate vizualiza in albumul cu aceiași nume de pe pagina de Facebook a subsemnatului.

Spor in toate va doresc.

Lasă un comentariu