18 nov – la ora 10 o alta vietate marina a atentat la momeala noastra si a reusit sa rupa cordonul elastic pentru amortizarea socului si a fugit cu tot ansamblul de pescuit. Era ingineria la care am muncit sarguincios pentru a fi cat mai eficienta si care ne-a adus in barca ultimele 3 exemplare de ton. Cu fiecare lupta pierduta abandonam din lipsa de echipament modelele clasice de pescuit si incercam sa improvizam unele cat mai simple si rezistente.
19 nov – in sfarsit temperatura aerului a inceput sa creasca. A fost prima noapte din ultimele 3 saptamani in care nu am simtit frigul. Deasemeneasi apa este acceptabila, nemainghetandu-ne mainile la spalatul vaselor. Norii nu vor sa ne mai paraseasca iar panourile solare lenevesc, fiind nevoiti sa pornim motorul pentru incarcarea bateriilor. Pilotul automat este cel mai mare consumator de energiei, iar de aproximativ o luna de cand ni s-a stricat becul care lumineaza busola, acesta functioneaza fara oprire.
20 nov – dimineata am gasit „esuati” pe punte doi calamari, unul mic de aproximativ 15 cm si celalalt avand cam 30. Inca ma intreb cum au ajuns vietatile aici, cand puntea este la cel putin un metru deasupra luciului apei, iar aceste animale, dupa cate stiu nu sunt vitezomane si nici artiste in sarituri.
De la parasirea coastei africane nu am mai intalnit urma de foca sau balena, dar in schimb au aparut pestii zburatori, pe care ii mai gasim din cand in cand pe punte.
21 nov – inainte de tura de cart, care a inceput la ora 00.00, in repriza de somn de dinainte am visat o intreaga intriga de Stat Trek, eu facand parte din gloriosul echipaj. Din pacate, visul a fost spulberat de Fiasco, care m-a trezit pentru preluarea indatoririlor marinaresti. Daca va intalniti cu vre-un urmas al lui Freud, prezentati-i va rog cazul, poate reusim sa gasim o explicatie.
Activitatile pe barca fiind limitate, din cand in cand mai comentam si situatiile aparute in lume. Astfel, la ultima analiza privind criza imigrantilor din Europa, am reusit sa-mi atrag dezaprobarea publica atunci cand am afirmat ca singura solutie de moment pentru protejarea culturii si prevenirea suprapopularii unui continent si asa suprapopulat (din punctul meu de vedere), ar fi inchiderea granitelor.
Pana la confirmarea uneia sau alteia dintre teorii, pentru un om de varsta lui si nu numai, capitanul are niste vederi foarte deschise. Explicatia a fost data tot de el cu ceva vreme in urma, cand recunostea ca, tinand cont ca are 5-6 copii si o ceata de nepoti, este necesar sa aiba o viziune cat mai optimista asupra lumii. Presupun ca pentru el este destul de simplu sa vada lucrurile astfel, fiind australian. Acolo aproape oricine isi permite sa traiasca decent, indiferent de ocupatie (el insusi fiind un exemplu – neavand o educatie academica superioara, dar mult mai citit si documentat decat majoritatea celor scoliti de pe la noi), densitatea populatiei fiind atat de mica incat daca arunci la nimereala o bomba atomica, sansele sa moara mai mult de cativa oameni si o mana de canguri este destul de mica.
Ciudat este ca si acolo oamenii se plang de situatia socio-economica generala, de ajungi sa te intrebi daca omul este facut sa fie vreodata multumit cu ceea ce are.
Este interesant sa vezi evolutia starii de toleranta fata de semenii tai atunci cand esti constrans de imprejurari sa traiesti cu ei intr-un spatiu restrans pentru o lunga perioada te timp, cand singura varianta de intimitate sunt 3 pasi la stanga sau la dreapta. Este fain sa vezi evolutia in raport cu persoane pe care teoretic le tolerezi bine in aparenta (capitanul), si cu persoane pentru care nu ai o prea mare consideratie (in cazul meu Fiasco).
Sper ca nu v-am plictisit prea tare, dar uneori cartul de noapte te determina sa cam bati campii.
22 nov – norii tot nu vor sa ne paraseasca, iar acum, datorita vantului puternic, valurile au inceput sa isi faca de cap, aruncandu-ne de colo-colo, transformand inca odata activitatile pe barca in adevarate aventuri intesate cu injuraturi si blesteme. Reprizele de somn, indiferent de dorinta noastra, cu greu depasesc 3-4 ore, dar si acestea cu multiple intreruperi.
Noua directie a vantului ne-a fortat sa modificam directia de mers catre vest, indepartandu-ne de traseul cel mai scurt, prelungind astfel cu 1-2 zile intervalul de timp necesar atingerii insulei Sfanta Elena.
Noua estimare preconizeaza finalizarea etapei in aproximativ 5 zile, in jurul datei de 27 nov.
Pescuitul inca nu a dat roade, pestii aratandu-se pana acum neinteresati de noua momeala.
De trei luni podoaba capilara a subsemnatului nu a mai vazut foarfeca. Cu fiecare zi trecuta, alura eminesciana prinde din ce in ce mai mult contur. Parca si simt ceva inspiratii poetice. Cu toate astea, am hotarat ca pana la sfarsitul excursiei sa incerc sa experimentez parul lung. O oportunitate mai buna ca aceasta in mod sigur nu cred ca se va mai ivi.
si cum muzele nu imi dau pace:
Foaie verde de alun,
Stau pe barca ca un tun.
Vantul sufla cu putere
Si-mi provoaca o durere.
Neavand a face multe
Vorbesc multe si nevrute.
De gatit m-am saturat
Si-n idei m-am cam blocat.
De aveti un suflet bun,
Sa-mi trimiteti in ajun
Pe langa clasica urare
O idee de mancare
Usurel de mesterit
Cu o lama de cutit…
Sper ca odata cu trecerea timpului, calitatea creatiilor poetice sa creasca proportional cu lungimea parului.
23 nov – de 4 zile nu am mai dibuit nici urma de pluta, barca sau vapor. Suntem singuri singurei…
24 nov – fix la ora 13.28 am trecut de meridianul 0 – Greenwich, latitudinea fiind de 19 gr 33′ 03″. Ne taram cu 3 noduri si mai avem 390 de mile pana in Sfanta Elena.
Primii delfini de la plecarea din port Luderitz si-au facut aparitia in jurul orei 20.00, tinandu-ne companie cam o jumatate de ora.
25 nov – alta ceata de delfini si……cam atat ☺
26 nov – pentru a simplifica managementul bucatariei, am planificat meniul cu 2-3 saptamani in avans, centralizandu-l intr-un fisier excel, in functie de materia prima avuta la dispozitie.
Insula Sfanta Elena
28 nov – incepand cu ora 07.00 vantul s-a hotarat sa ne ajute un pic, astfel incat, gonind cu 5 noduri, la ora 12.00, dintre nori si ceata, conturul insulei unde Napoleon a fost trimis la tratament dupa ce si-a incordat muschii in fata Europei, a inceput sa se profileze la orizont.
Cum am ajuns in zona portului, pe la ora 17.00 ni s-a spus sa legam barca la o geamandura si sa venim la mal pentru verificarea actelor si stampilarea pasapoartelor.
Insulita asta nu are cine stie ce dimensiuni, avand in jur de 14 km lungime pe 10 latime. Cum nu ar fi de ajuns, este si stancoasa tare, fara plaje, cu putina vegetatie, cu stanci care se ridica vertical din apa la 200-400 m si mai are si un statut special. Nu au aeroport, singurul mijloc de a ajunge aici fiind cu barca sau cu un vapor hibrid – jumatate feribot, jumatate cargo, ce face legatura cu Londra. Cu toate ca pasaportul este de UE, am primit o frumoasa stampila si ni s-a cerut asigurarea de sanatate, in cazul lipsei acesteia (a mea fiind expirata din octombrie), fiind obligatorie intocmirea uneia la reprezentantul local. Plecarea fiind planificata pentru luni, acum fiind sambata, iar firma de asigurare avand carciuma inchisa, sper sa ma eschivez de plata acesteia.
Pe insula nu se prea pot folosi cardurile, nu exista birouri de exchange, iar unica banca se deschide abia luni dimineata. Aceasta fiind situatia, maine suntem fiii ploii, fara posibilitatea de a face ceva cumparaturi. Avem in plan doar achizitionarea de ceai negru de care am inceput sa ducem lipsa.
29 nov – in lipsa de altceva mai bun de facut, am plecat sa aruncam o privire prin imprejurimi. Insula fiind accesibila un pic mai mult de jumatate, datorita terenului accidentat, a facut ca explorarea sa dureze doar 5 ore. Nu exista decat un mic orasel cocotat pe doua dealuri, iar vegetatie mai abundenta am gasit doar in canionul dintre acestea, pe unde curgea si un parau. Cativa banani, pomi cu mango si papaia au fost singurele semne ca ne-am afla la tropice. In rest, teren arid plin cu arbusti de piper si cactusi, pe langa alte cateva buruieni pline de tepi si ciulini.
Am urcat scara cu cele mai multe trepte de care subsemnatul a avut parte pana acum, fara podeste intermediare si schimbari de directie. In total cam 500 de trepte in linie dreapta, fiecare treapta avand inaltimea de minim 25cm, iar inclinatia scarii fiind cam de 45 de grade.
Populatia in insula atinge 4000 de suflete, majoritatea avand aspect african, indian, mexican, cam orice in afara de albi – pe acestia putandu-i numara pe degete. Numarul locuitorilor se pare ca este in continua scadere (populatia maxima in trecut fiind de 6000). Dupa ce a m-am invartit prin imprejurimi pot spune ca nu ma prea mira acest exod. Cred ca plictiseala locuitorilor este crancena. In acelasi timp numarul de masini a ajuns sa depaseasca numarul de suflete de pe insula, o parte din ele fiind bune de pus intr-un muzeu.
Localnicii s-au dovedit foarte prietenosi, avand parte de salutari inclusiv de la toti soferi din trafic ce se nimereau sa treaca pe langa noi.
Am vazut pe aici cele mai multe wc-uri publice raportate la suprafata deservita. Probabil au avut parte de vremuri tare cacacioase. Am impresia ca fiecare familie a construit cate unul.
Ramanand in acelasi decor, am intalnit in scurta plimbare urmatoarele biserici/secte: martorii lui Iehova, baptisti, adventisti de ziua a 7-a si catolici
Sa nu uit lucrul important, am reusit sa facem primul dus dupa mai mult de 3 saptamani, de cand am plecat din Cape Town si sa ne spalam hainele, evident in galeata, activitate la care am acumulat o experienta considerabila.
Preturile mi s-au parut imense, fiind mai mari ca in Anglia. Noi am platit o taxa unica de 40 de lire + 2 lire pentru fiecare zi de legare la geamandura, la care s-a mai adaugat o taxa de 2 lire pt transportul din prima zi de la barca la ponton.
La vama, mi-am aruncat un ochi pe taxele ce trebuiesc platite in caz ca cineva doreste sa aduca pe insula ceva bunuri si am ramas socat: 15 lire pt un litru de alcool, 1 lira pentru o bere, 5 lire pentru un pachet de tigari, 1500 lire pentru o masina, etc.
Ultima speranta de legatura cu lumea exterioara a constituit-o biblioteca publica, unde speram noi sa gasim ceva internet, dar nu am avut noroc. Internetul pe aici este pasare rara si scumpa, deoarece este doar prin satelit – 3,5 lire pentru jumatate de ora.
30 nov- Datorita vantului slab de care am avut parte si in mod sigur vom mai avea, astazi am inlocuit vela „staysail” normala, cu una de tip genovez. Dupa aceasta operatiune am purces pe uscat, capitanul a facut rost de finante in moneda locala, am achizitionat ceva ceai negru, inca 5 kg de porumb de floricele deoarece am devenit fani infocati si am facut formalitatile de iesire astfel incat, dupa mai putin de doua zile de la sosire, la ora 13.30 am parasit insula.
Un an de poveste in jurul lumii 