Traversare Canal Panama -(martie 2021)

După ce ne-am învârtit în jurul Marinei întrebând in stânga și în dreapta, am reușit să dăm de“Breakaway” ce caută echipaj pentru Noua Zeelanda. Proprietarul pe nume Allan ar cam vrea sa ajungă cât mai repede acolo, undeva înainte de iunie, adica inainte de începutul iernii. Noua nu ne prea convine deoarece ideea era sa vizitam pe drum chestii și nu sa ajungem sa petrecem iarna in Noua Zeelandă. Deasemenea Allan pare înclinat să aleagă doar personaje feminine pentru atmosfera, eu fiind doar de umplutura.
După câteva discuții de grup în care acesta a avut câteva reacții mai deosebite, fetele au hotărât să mai aștepte o eventuala decizie în acest sens.
Fiind lăsat baltă de către o altă domnișoara și având programată traversarea Canalului pe data de 25 martie, a acceptat să mă ia ca echipaj chiar și in lipsa fetelor.
In urma discuțiilor cu Fabio, ne-a înștiințat că va veni cu al patrulea membru al echipajului in dimineața zilei de 23 martie – un tinerel elvețian pe nume Sam, cam la 25 de ani. In același timp, eu și Nico am decis sa profitam de ocazie sa ii prezentam căpitanului îngrijorările noastre privind starea bărci și îndoială că acesta va fi gata la timp și în același timp sa ii spunem că părăsim barca.
Discuția ne-a confirmat încă odată că va fi imposibil ca barca sa fie gata in timp util și cum odată ce ne-am anunțat “dezertarea” nu mai puteam rămâne pe Taratoo, eu și Nico ne-am mutat pe barca lui Allan. Lola nu a fost 100% decisa să plece odată cu noi, dar atitudinea lui Fabio a determinat-o sa fugă și să ne trezim cu ea și cu bagajul aferent pe la miezul nopții.
Cum Allan de abia aștepta să aibă companie feminina, a acceptat să le primească și să le permită să treacă canalul Panama cu Breakaway.

Pe 25 martie, la ora 13:00, după sosirea “line handler-ului” am părăsit Marina, am cules pilotul, ne-am legat barca de un catamaran și împreună cu acesta am inceput traversarea Canalului Panama. Aceasta a decurs fara incidente, astfel încât, pe data de 26 am legat barca de geamandură la Yacht clubul Balboa, pe malul Oceanului Pacific. Cu ocazia traversării, Allan și-a dat și mai mult în petic reacționând grosolan, fara tact in câteva situații astfel încât a distrus și ultima speranță pe care o aveam de a convinge una din fete sa continue călătoria cu noi.
Am ajuns la concluzia că, in general o barca ce are un proprietar trecut de 65-70 de ani ridica probleme suplimentare de dinamica, comunicare și flexibilitate.
Cu ocazia celei de-a doua treceri a canalului am aflat de la pilot informații despre taxele de trecere plătite de către marile nave cargo. Daca barca noastră ce măsoară 15m lungime a plătit cam 3000 de dolari, o nava cargo cu o capacitate de 10000-15000 de containere, plătește cam un milion de dolari.

Allan, pe zi ce trece dovedește că nu prea este în stare să comunice într-un mod constructiv, răbdarea ii este limitata și cred că și-ar dori pe cineva care sa ii citească gândurile.

Pe 27 martie, am lăsat fetele dormind și am plecat împreună să căutăm un termostat. Nefiind în stare să comunice ceea ce are nevoie, in loc sa rezolvam totul în 30 min, am pierdut trei ore într-un taxi până să pricep chiar și eu ce anume dorește.
La întoarcerea pe barca am constatat că fetele au parasit-o, lăsând doar un bilet diplomatic de mulțumire.
Valul de tristețe ce m-a năpădit este greu de descris, mai ales la gândul că va trebui sa petrec cel puțin 40 zile pe ocean doar cu căpitanul. In același timp gândul de a continua călătoria cu acesta până in NZ devine din ce in ce mai străin.